Home » D:News » Spectacol în tramvai! Nicu Alifantis va cânta pentru brăileni

Spectacol în tramvai! Nicu Alifantis va cânta pentru brăileni

Spectacol în tramvai! Nicu Alifantis va cânta pentru brăileni
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 15.08.2024

Nicu Alifantis va cânta într-un tramvai din Brăila. Este vorba despre un tramvai botezat cu numele artistului care a fost cumpărat de Primăria brăileană cu fonduri europene. Spectacolul va avea loc joi, în cadrul evenimentului Zilele Municipiului Brăila.

Spectacolul din tramvai va începe joi, 15 august a.c., la ora 19.00.

„Pe 15 august, tramvaiul Nicu Alifantis va pleca din stația Bariera Călărașilor la ora 19.00, iar marele artist va susține un concert mai puțin obișnuit, chiar în tramvai, pentru a le arăta oamenilor că se poate face cultură și în spații neconvenționale”, a explicat primarul orașului Brăila, Marian Dragomir.

În total, Primăria Brăila a cumpărat 10 tramvaie de la Astra Arad. Toate poartă numele unor celebrități care au legătură cu orașul. Primele două tramvaie, care se află deja în circulație, au fost botezate de autorități Ana Aslan și Maria Filotti.

Ce alte nume vor purta noile tramvaie?

Joi va fi introdus în circulație și tramvaiul Nicu Alifantis. Celelalte tramvaie vor fi livrate în următoarele luni și vor purta numele Hariclea Darclee, Panait Istrati, Mihail Sebastian, Fănuș Neagu, Nică Petre și Johnny Răducanu. Numele ultimului tramvai va fi stabilit împreună cu brăilenii.

Tramvaiele fabricate la Arad sunt cumpărate cu fonduri europene. În paralel, autoritățile locale reabilitează vechile linii de tramvai, astfel încât vehiculele produse la Astra Arad să poată ajunge în mai multe zone ale orașului.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase